Am tot citit despre caracterul insuportabil de repetitiv al evenimentelor petrecute in zilele noastre. Dani, Dobrovolski, eu si Bill Murray in Ziua cartitei - foarte multi vorbim despre asta.
Oare ce ne-ar trebui, totusi, ca la un moment dat sa ne trezim reinvigorati de implinire si sperante ca Bill Murray la finalul filmului?
O perspectiva schimbata asupra vietii, o slujba diferita, bani, iubire, prieteni mai multi, cultura?
In cazul meu, slujba are un rol aparte: e echivalentul a 8(+) ore de frecat tenace la mangan in fiecare zi. In conditiile actuale, nu ma multumeste nicio realizare profesionala. Ma numesc Bogdan Mircea si sunt un aproape un robot in relatia cu meseria.
Solutia cred ca se afla in schimbarea radicala (de slujba) si, desi e foarte greu, sperantele imi stau in asta. Dar pana speranta schimbarii nu se transforma in ceva mai concret, o sa continui sa fiu un programator J2EE neimplinit.
As vrea sa stiu de ce credeti ca ne transformam in masini si care ar putea fi solutiile pt a rezolva nefericitul neajuns.
Pt cei care nu se inscriu in ziua cartitei: asteptam sfaturi.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
18 comentarii:
am inceput citirea "post-ului" cu un zambet :) chiar mi-a placut filmul Ziua cartitei (mi-am adus aminte de cartita/harciogul pe care il tinea Bill in brate si pe care incerca sa-l invete sa conduca :))
In continuare, fara vreun fel de rautate in mica mea observatie, propozitia "Ma numesc Bogdan Mircea si sunt un aproape un robot in relatia cu meseria" parca e luata dintr-un alt film/realitate. Ma refer aici la Fight Club si sedintele de "alcoolici anonimi" la care participa naratorul (Eduard Norton).
Interesanta abordare. Fight Clubul (nascocirea unei alte personalitati) s-a nascut tot din robotizarea vietii.
...noi ce club sa infiintam ? :)
Cred ca unul din motive ar fi exemplele din filmele americane (modelul american: job, casa, masina, nevasta, 2 copii, etc - ordinea nu conteaza) pe care le-am vazut la o varsta mai frageda (moment in care mintea noastra era ca un burete si absorbea tot) si care ne-au facut sa ne dorim asta. E ca si faza cu reclamele: vezi la televizor si cumperi.
Alex, deocamdata blogul asta e club-ul.
Ai dreptate, Alex, e pompos, dar de ce tii sa ma deconspiri:)? Asa cum Fight Club-ul facea bani buni si blogul asta ar fi fost o buna tentativa de schimbare profesionala. Tre sa gasesc altceva acum.
Da.. serios, chiar am cunoscut o gramada de oameni care nu sunt prea multumiti de ce fac la serviciu (eu inclus). Nu vreau terapie colectiva sau vreun club reactionar. Dar daca tot am inceput blogul pe tema asta, niste povesti mai personale n-ar strica.
Poate cei care nu suntem pe drumul potrivit, cateodata, tre sa urlam isteric ca sa nu uitam.
Un director executiv de la o firma din Manhattan se afla in vacanta pe o insula din Pacific. Intr-o dimineata incepe o discutie cu un pescar ce in fiecare zi descarca ceva peste dintr-o barca amarata si apoi pierdea vremea pana spre seara:
- De ce nu prinzi mai mult peste? Nici nu merita efortul pt asa putin cat ai prins tu.
-Pentru familia mea strang destui bani pentru azi.
-Da, dar ai putea sa strangi ca sa iti iei inca o barca si chiar niste angajati.
-Si apoi ce sa fac cu toate astea?
-Poti ajunge sa ai o mare firma de pescuit, iti cumperi si o cladire ca sediu, poti sa iti deschizi birou chiar si in Manhattan, unde lucrez eu.
-Si dupa ce am toate astea ce se intampla?
-Pai o sa iti poti permite, asa ca mine, vacante in care sa stai toata ziua la plaja fara sa faci nimic.
in sfarsit am si eu inspiratie la acest subiect
Inca nu sunt un robot al meseriei actuale, am o multitudine de trairi la locul de munca: sufar, plang sunt dezamagita dar ma bucur si sunt sadisfacuta cand descopar ceva nou sau am o mica realizare, fiecare zi e altfel dar totul se datoreaza faptului ca sunt abia la inceput( probabil la anu voi fi un robot :) sau imi schimb locul de munca...... dar e criza economica :))))
azi imi doresc sa fiu un robot nepasator dar maine.... nu stiu
sunt convinsa ca toti suntem roboti ai propriilor firi si totul tine de gradul de maturizare la care ne aflam
Eu cred ca trebuie sa invatam sa ne bucuram de lucrurile simple in viata pentru ca ajungi sa doresti un lucru de pret si apoi cand il ai parca nu mai stii sa te bucuri de el..de un hobby interesant..sa lasam tv-ul si pc-ul in favoarea unei carti bune si chiar daca suna a cliseu sa facem miscare oameni buni..cat mai multa miscare pentru ca omul are nevoie de asa ceva si endorfina este cel mai bun drog :)
Sfaturi ... greu cuvant ...
Pot sa-ti spun insa cum procedez eu.
Am avut cateva experiente corporatiste, esuate din acelasi motiv (transformarea intr-un sobolan de birou cu urmarile de rigoare).
La un moment dat am decis sa o iau pe cont propriu, in sensul ca am devenit freelancer.
De aici a inceput toata distractia. Munca multa, uneori pe bani putini, uneori pe bani multi, ritm nerecomandat cardiacilor, deadline-uri criminale, laude si omagii in balanta cu certuri si amenintari. Intr-un cuvant "living in the jungle"
Ce sa mai zic ... Avantaje si dezavantaje ... te trezesti uneori, te uiti pe online banking si te tot minunezi de numarul zero-urilor din sold, uneori te trezesti si vezi unul singur ( atunci e problema :D ). Ups and downs.
Mai spun un singur lucru. Nu regret niciodata alegerea facuta. Chiar mi-a schimbat stilul de viata. Sunt propriul meu sef, imi gestiunez timpul cum vreau eu, daca vreau AZI nu lucrez, daca vreau AZI ma duc la munte sa ma dau cu snowboardul :D, daca vreau AZI lucrez 24/24 (cazul cel mai des intalnit) :)).
E adevarat, nu e o gandire 100% sanatoasa. Nu ai niciodata siguranta zilei de maine. Dar, fuck that, am planuri mult mai mari pentru mine ... si chiar FAC CEVA in privinta asta.
Multumesc
Sunt de acord cu Anonimul. Miscarea (ca hobby) ne poate face sa iesim din ziua cartitei. Am vazut asta in vara, cand am inceput sa folosesc bicicleta in scop turistic. Pe langa faptul ca faci miscare, cu bicicleta ai viteza ideala pentru a te bucura de peisajele pe langa care treci si totodata libertate deplina de a alege traseele, cand si unde sa faci un popas, etc.
Mersi de pareri si povestioare.
Vreau sa rezum cateva pareri anterioare: trebuie sa ne bucuram mai des de ce avem in momentul de fata, viata poate fi foarte satisfacatoare cand esti propriul tau sef si actionezi pt asta, sportul ca hobby ajuta mult la eliberarea de stress.
Bineinteles, intotdeauna e infinit mai greu sa le pui in practica decat sa le gandesti sau rostesti.
Succese.
"trebuie sa ne bucuram mai des de ce avem in momentul de fata" - n-am idee cum se poate pune in practica. Am incercat, dar nu-mi iese. Are cineva un "beginner's guide" pt asa ceva ? :) un "teach yourself in 21 days" ? :)
Nu prea iese, asa-i?
'The Complete Idiot's Guide to Happiness' de Pat Feeling sau 'How to Always Laugh in a Nutshell' de Jimmy Fruit; editura House of Dummies?
O alternativa exista intotdeauna in budism: Happiness de Matthieu Ricard
http://www.amazon.com/Happiness-Guide-Developing-Lifes-Important/dp/0316167258
pe care o si recomand.
Daca vreti carti sa-mi spuneti. :P am pile la carturesti :P
anonimul cu pile la carturesti: toti cred ca vrem carti.
Am spus:).
Roboti devenim oricum, din moment ce trebuie sa ne trezim la o anumita ora (fie ea 7 dimineata, fie ea 12) si suntem constransi sa facem lucruri "planificate" - cum ar fi un serviciu, terminarea unui proiect freelancing etc.
Roboti devenim toti, din momentul serviciului.
Cred ca important este modul in care acceptam asta, si, mai ales, modul in care suplinim activitatile obligatorii cu ... trairea efectiva.
Am avut norocul de a putea intotdeauna sa ma bucur de un zambet, de o gluma, de un impromptu "hai sa plecam din oras ACUM". Astea ma salveaza pe mine.
Tot anonimul de mai sus: cine vrea carti in lb straina ... mailto:toxigene32@yahoo.com :)
Vrand-nevrand trebuie sa muncim, iar munca asta te oboseste psihic, fizic, te macina, etc. Partea asta nu o pot elimina, asa ca n-am ce face, astept pensionarea :D
Lasand gluma la o parte, eu merg la serviciu pentru bani si atat. Imi place ce fac, imi place si colectivul, dar as pleca oricand pe mai multi bani, fara sa ma uit in urma. Am mai facut-o si in alte dati, deci presupun ca sunt un mercenar cinic.
Consider ca important e ce facem in afara serviciului. Trebuie sa ne tinem antrenata mintea, corpul, pentru ca in definitiv munca va deveni un consum fizic, psihic si emotional, indiferent de domeniul in care lucram. E musai sa acumulez cat mai mult in afara jobului, altfel asa cum scria cineva mai sus, devin inevitabil nemultumit, robot, nemotivat si asa mai departe.
Cum incerc sa fac eu fata (din pacate nu ma tin intotdeauna de plan):
- plec din oras, in special in locuri greu accesibile lui "porcus turisticus";
- ies in cluburi si la baute cu partenera cam in fiecare weekend (mi-am ales-o bine :D );
- iesim in oras in timpul saptamanii la o pizza sau aiurea, numai sa schimbam rutina, birou-casa-somn;
- sex ca-i mai bun ca orice sport.
Ce imi propun in viitor:
- innot ca este iarna si nu prea mai ai ce face pe afara;
- mai multa cultura, nu dauneaza niciodata in exces.
Trimiteți un comentariu