RSS

Ferma animalelor - partea a doua


Citind nemaipomenitul post despre numele animalelor îndrăgite si comentariile aferente, mi-am amintit și eu despre momentele petrecute în compania unor animale pe care le-am îndrăgit. Aș vrea să le deapăn puțin.

Nu toți dintre noi au amintiri plăcute, de exemplu frate-mio a fost atacat de un berbec și de un curcan când era mic, iar când era mai maricel a fost mușcat de un pechinez. Eu, în schimb, am avut sentimente de duioșie atât față de animalele din ograda bunicii cât și de cele pe care le-am adoptat în apartamentul de bloc al adolescenței mele. Unele au avut de suferit din cauza mea și îmi pare sincer rău. Sper să fiu mai bun cu ele în viitor.

În ordine cronologică, o mică prezentare a celor mai importante animale din viața mea:

1. Coco: un peruș (noi ziceam că e papagal) care ne încânta cu veșnicele lui triluri și care reușea să scape fără probleme din cușca încropită de taică-mio. Săracul a avut un sfârșit tragic pentru care am avut remușcări o vreme. Plecaserăm de acasă pentru trei zile și pe Coco îl lăsasem singur în cușca lui dar cu multă mâncare. Când ne-am întors, l-am găsit fără suflare, întins pe podeaua din bucătărie, cu o gheară agățată în mochetă. Îngropându-l în grădina din fața blocului, mă gândeam că ar trebui să fiu mai responsabil daca va fi să mai adopt vreun animal.

2. Tina: o broască țestoasă de apă dulce pe care am dus-o la școala ca să mă laud. Era mare cât o minge de rugby dar se camufla perfect in natură și nu era tocmai lentă cum s-ar crede. După ce am ținut-o vreo săptămână în vana din baia mare, am iesit cu familia la cabana noastra de la munte, și acolo marea evadare i-a fost la indemână. Se vede că n-am învățat bine lecția cu Coco.

3. Kojak: un câine foarte blând și păros care locuia la bunica mea de la țară. A avut o viata implinita si lunga de mai bine de 18 ani. A murit de bătrânețe.

4. Câine: ultimul pomenit e alt reprezentant al rasei canine, care e încă în viață și se numește tocmai "Câine". Oare de ce nu i-a dat alt nume bunica? Aș fi vrut să fie pt că pt ea este UNICUL câine, în calitate de stăpân al ogrăzii si de păzitor al casei. Totuși, cel mai probabil este că l-a numit "Câine" din nepăsare sau din lipsă de imaginație(ei ii plac mai mult puii și porcii). N-o să uit niciodata cum m-a acompaniat odata, în drumul de la casa bunicii până la gară (să tot fie vreo juma de km) fără să-l fi chemat si cum a așteptat pe peron până când a plecat trenul.

În prezent nu am de gând să adopt vreun animal de casă nu pentru ca nu aș vrea ci fiindcă e o responsabilitate pe care în momentul de față nu aș putea-o îndeplini. Aș putea totuși spune că am niște prietene pisici dar despre ele poate altădată.

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS