Intre prieteni

La Madrid am facut ce facem de obicei in excursii: ne plimbam mult, niste activitati culturale alese cu grija, mancam si bem cafele in locuri care ni se par deosebite. Suntem deschisi la recomandari de la prieteni, net, tv, radio, afise, ce sa mai, de oriunde. Apoi le trecem prin obligatoriul filtru de preferinte si cunostinte personale si poate facem niste compromisuri fiindca suntem doi. In spiritul asta am dejunat, am pranzit si am cinat la Madrid.

Ne-am cazat in zona Chueca, intr-un hostal aproape de o zona atata de variata si completa din punct de vedere culinar incat am fi putut linistiti sa ne potolim sanatoasele apetite cu minim de efort. Dar noi cautam specialul, cautam traditie si cateodata cautam terasa cu raze de soare cernute de frunze de copaci (mai pe inteles un context deodata cu mancarea din farfurie).

Cea mai marcanta experienta a fost pranzul dintr-un vechi restaurant madrilen in sudul orasului, frecventat in trecut de localnici din clase sociale mai modeste. Oamenii cu siguranta nu erau niste aristrocrati nici acum iar preturile erau destul de mici si ele. Ne-am infruptat deci din mancarea asta atat de tipica am iesit pe zece carari, cu burti umflate pana la refuz si cu colesterolul la maxime istorice (Gallinejas Embajadores). Au fost tot felul de maruntai, carnuri si mai ales grasimi de miel, prajite in ou si faina sau acompaniate de sos de casa picant, spalate de o butelie de vin de casa amandoi (3.5eur ca sa intelegeti nivelul). Mielul e specialitatea si singura sursa de feluri principale disponibila. Ne-am amagit si cu o salata ca sa mai spalam celelalte pacate la digestie (yeah, right). Nici nu vreau sa stiu exact ce parti de miel erau ca probabil n-am mai fi mancat dar ne-am porcit (sau mielit) si a fost bine si de neuitat. Cred ca e o experienta ce nu trebuie repetata in decurs de un an.

Am cinat si intr-un restaurant de tapas numit Bardemcilla care avea ceva legatura cu familia Bardem (in afara de Javier, mama lui e o mare personalitate culturala in Spania dar si fratii lui si o sora sunt f apreciati in film si alte domenii artistice). Vezi un scurt metraj realizat practic tot de familia Bardem, de la regizor, actori pana la muzica, premiat cu Goya. Mai exersati si spaniola daca vreti (La Madre). Pana la urma n-am intrebat care e legatura locului cu Bardem fiindca lui D ii e rusine sa intrebe din astea si eu ma simteam un pic intimidat din cauza spaniolei mele. Dar pe pereti era plin de poze cu familia, postere de filme si ma gandesc ca proprietarul o fi fost cel putin vreun var cu Javier Bardem.

Pe partea cealalalta a monedei, am mancat horror la o terasa turistica fiindca ne era foame intr-un moment de slabiciune. D, fiindca era prea cald la soare si prea racoros la umbra, voia cu tot dinadinsul terasa cu soare si umbra la aceeasi masa (cred ca se referea la raze de soare cernute de frunze de copaci). Cum eram prea nervos de foame si hotarat sa nu mai pun si eu piedici in decizia alegerii unei mese, n-am definit tipul asta de terasa foarte exact si am lasat-o pe ea sa conduca drumul in cautarea terasei. To cut the crap, am nimerit la o terasa faina, dar de-aia cu poze stralucitoare (a la fastfood) cu zece feluri de paella, care mie-mi spun ca tre sa intorc capul si sa merg mai departe. Dar ne era prea foame deja si sigur ca era libera o masa cu soare cernut de frunze, noh. Am mancat o farfurie de embutidos(mezeluri) de 9 euro pe care o asamblam eu cu 50 eurocenti de la alimentara si o placinta cu ceva carne, incalzita la microunde care se gaseste si ea la alimentara. Plata ne-a dat batai de cap juma de ora. Chelnerita desi ne asigura din cap ca ne intelege si ca se face disponibila intr-o clipita a venit cu nota la a treia strigare. Ne-am retinut cu greu sa nu plecam fara sa platim. Lectia e ca poate fi foarte nasol pt stomac, buzunar si rabdare in locurile hiperturistice.

Dejunurile vi le recomand cu 'croissant con jamon' la Museo del Jamon.