Zilele astea toti soferii romani sunt indignati de pretul carburantilor. Se fac si actiuni de protest pe facebook, se platesc cu maruntis cantitati infime de carburant, se bloceaza accesul la pompe, etc.
Desi se zice ca "romanul mai bine nu manaca decat sa renunte la msina", eu as propune si o scumpire a taxei de parcare in centru pentru a descuraja mai tare mersul cu masina personala.
Si as vrea sa evidentiez cateva dintre posibilele efectele pozitive ale acestei situatii:
1. Mai multi oameni o sa foloseasca mijloace alternative de trasport: transportul in comun majoritatea si poate o sa fie cativa care chiar o sa treaca la bicicleta
2. Aglomeratia, galagia si poluarea din orase vor scadea
3. Drumurile o sa se strice mai putin
4. O sa fie mai multi bani la buget pentru investitii din economiile de la reparatii de drumuri
5. Sanatatea populatiei o sa cresca datorita cresterii cazurilor de mers pe jos si cu bicicleta
6. O sa moara mai putini oameni in accidentele de circulatie
Daca mai gasiti si alte efecte pozitive, va rog sa le prezentati
Serus la toată lumea care mai pândește blogul. M-am întors, dacă mai sunteți acolo. Animăm puțin acest forum cu niște întrebări actuale. Hai să vorbim despre ...
...Facebook. Vreți?
După afacerea cu WikiLeaks am mai citit și m-am gândit un pic la intimitatea mea virtuală. Nu săriți cu vreo comparație, WLeaks e doar un declanșator, un provocator de analiză aplicată la modestul subiect - moi.
Știi că FB face un 'killer gmail' acuma? Mail! Și cică te mai încurajează să îți exporți viața anterioară la ei! Se mută lumea de pe net pe FB, să vezi. De geniu! Pe mine mă sperie doar cât de ușor, tehnologic vorbind, o informație de-a mea(mail, status, poză) poate fi folosibilă de alții (de ex publicitate). Vă dați seama că agențiile matrimoniale își freacă mâinile. Nu-s foarte confortabil cu faptul că împart cu FB dreptul asupra unor poze sau scrieri de-ale mele. Se zice că în ziua de azi cam dispare privatul și ne îndreptăm înspre o viață publică în care ne sharuim aproape tot. Avem o grăma de canale ca să ne exprimăm, să comunicăm și să ne sporim creativitatea prin interacțiune, și asta e super. Da pt mine e clar că vrem și să ne controlăm persona virtuală, să fim suveranii ei. Și asta nu e prea clar pt mine în ziua de azi pe net și mai ales pe rețelele sociale.
Așa că eu deocamdată nu mă avânt să mă mut cu totul pe FB. Vreau să văd un pic de pe margine ce se întâmplă și dacă până la urmă consider că e de bine, m-oi adapta. Pt mine nu-i chiar așa esențială adoptarea de nou în virtual și tehnologie cum o fi pt alții.
Hai, rupeți în carne vie!
de Nichita Stănescu
Ziua aluneca, trăgând dupa ea
prin fereastra joasă, culorile joase,
de parca-ai fi-mpins-o cu mâinile subţiri
pe care le-ai ridicat din îmbrăţişarea mea.
Steaua neagră a pletelor tale
îmi răsare, scânteind,
în dreptul inimii,
când iedera uscată bate ritmic în geam
un tot mai îndepărtat şi mai negru tam-tam
al secundelor noastre nedezlegate.
Ziua alunecă spre cenuşiu, spre negru,
smulgând frunzele şi tragând de pe cer
tavanul alburiu al norilor goi,
şi-un relief de munţi, întors spre noi,
izbucneşte deasupra, urcând,
coborând.
Fotografii oferite de Gphoto Blog.
In urma cu un an ma plangeam ca majoritatea radiourilor par sa aiba acelasi CD cu cateva piese. Astazi am aflat de un nou post de radio care emite MUZICA. (10.000 de piese rock non-stop).
In Cluj se poate asculta la 92.2 FM sau pe net.
[update] Postul de radio se numeste Rock FM
La Madrid am facut ce facem de obicei in excursii: ne plimbam mult, niste activitati culturale alese cu grija, mancam si bem cafele in locuri care ni se par deosebite. Suntem deschisi la recomandari de la prieteni, net, tv, radio, afise, ce sa mai, de oriunde. Apoi le trecem prin obligatoriul filtru de preferinte si cunostinte personale si poate facem niste compromisuri fiindca suntem doi. In spiritul asta am dejunat, am pranzit si am cinat la Madrid.
Ne-am cazat in zona Chueca, intr-un hostal aproape de o zona atata de variata si completa din punct de vedere culinar incat am fi putut linistiti sa ne potolim sanatoasele apetite cu minim de efort. Dar noi cautam specialul, cautam traditie si cateodata cautam terasa cu raze de soare cernute de frunze de copaci (mai pe inteles un context deodata cu mancarea din farfurie).
Cea mai marcanta experienta a fost pranzul dintr-un vechi restaurant madrilen in sudul orasului, frecventat in trecut de localnici din clase sociale mai modeste. Oamenii cu siguranta nu erau niste aristrocrati nici acum iar preturile erau destul de mici si ele. Ne-am infruptat deci din mancarea asta atat de tipica am iesit pe zece carari, cu burti umflate pana la refuz si cu colesterolul la maxime istorice (Gallinejas Embajadores). Au fost tot felul de maruntai, carnuri si mai ales grasimi de miel, prajite in ou si faina sau acompaniate de sos de casa picant, spalate de o butelie de vin de casa amandoi (3.5eur ca sa intelegeti nivelul). Mielul e specialitatea si singura sursa de feluri principale disponibila. Ne-am amagit si cu o salata ca sa mai spalam celelalte pacate la digestie (yeah, right). Nici nu vreau sa stiu exact ce parti de miel erau ca probabil n-am mai fi mancat dar ne-am porcit (sau mielit) si a fost bine si de neuitat. Cred ca e o experienta ce nu trebuie repetata in decurs de un an.
Am cinat si intr-un restaurant de tapas numit Bardemcilla care avea ceva legatura cu familia Bardem (in afara de Javier, mama lui e o mare personalitate culturala in Spania dar si fratii lui si o sora sunt f apreciati in film si alte domenii artistice). Vezi un scurt metraj realizat practic tot de familia Bardem, de la regizor, actori pana la muzica, premiat cu Goya. Mai exersati si spaniola daca vreti (La Madre). Pana la urma n-am intrebat care e legatura locului cu Bardem fiindca lui D ii e rusine sa intrebe din astea si eu ma simteam un pic intimidat din cauza spaniolei mele. Dar pe pereti era plin de poze cu familia, postere de filme si ma gandesc ca proprietarul o fi fost cel putin vreun var cu Javier Bardem.
Pe partea cealalalta a monedei, am mancat horror la o terasa turistica fiindca ne era foame intr-un moment de slabiciune. D, fiindca era prea cald la soare si prea racoros la umbra, voia cu tot dinadinsul terasa cu soare si umbra la aceeasi masa (cred ca se referea la raze de soare cernute de frunze de copaci). Cum eram prea nervos de foame si hotarat sa nu mai pun si eu piedici in decizia alegerii unei mese, n-am definit tipul asta de terasa foarte exact si am lasat-o pe ea sa conduca drumul in cautarea terasei. To cut the crap, am nimerit la o terasa faina, dar de-aia cu poze stralucitoare (a la fastfood) cu zece feluri de paella, care mie-mi spun ca tre sa intorc capul si sa merg mai departe. Dar ne era prea foame deja si sigur ca era libera o masa cu soare cernut de frunze, noh. Am mancat o farfurie de embutidos(mezeluri) de 9 euro pe care o asamblam eu cu 50 eurocenti de la alimentara si o placinta cu ceva carne, incalzita la microunde care se gaseste si ea la alimentara. Plata ne-a dat batai de cap juma de ora. Chelnerita desi ne asigura din cap ca ne intelege si ca se face disponibila intr-o clipita a venit cu nota la a treia strigare. Ne-am retinut cu greu sa nu plecam fara sa platim. Lectia e ca poate fi foarte nasol pt stomac, buzunar si rabdare in locurile hiperturistice.
Dejunurile vi le recomand cu 'croissant con jamon' la Museo del Jamon.
