RSS

Ce am facut de Craciun...

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Sarbatori fericite!

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Bucataria Cristinei

Celor care au pasiunea gatitului sau doar vor sa incerce o reteta care chiar se poate face cu ingrediente obisnuite gasite in magazinele din Cluj recomand site-ul 121 de retete europene .
De ce 121? Raspunsul il gasiti in prima postare de pe site.
Pe langa mancare, site-ul mai are si un "raft cu bauturi" care se ocupa cu hidratarea, de la diferite beri pana la diferite cocktailuri cu sau fara alcool.
Enjoy!

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Valenbisi

Valenbisi este modul ideal de a te deplasa in Valencia, fie ca ești localnic sau turist. Bike-sharing se referă la folosirea in comun a unor biciclete iar scopul este foarte simplu: deplasarea in oraș.
Ieși din casă, umblii până la prima intersecție, de acolo iei o bicicletă cu care te deplasezi până la cea mai apropiată intersecție de destinația ta, acolo lași bicicleta și umblii în continuare până la destinație - fără ambuteiaje în trafic, fără cautare de locuri de parcare, fără sa plătesti parcarea.
Cam așa arată o stație de biciclete comunitare aflată în majoritatea intersecțiilor mai mari (în Paris, de exemplu, sunt 1200 asemenea statii).

Pentru a folosi sistemul trebuie sa-ti faci un cont (săptămânal cu 10 Euro sau anual cu 18 Euro - prima jumătate de oră de folosire e gratuită, urmatoarele 30 de min sunt 0.5 Euro, apoi câte 2 Euro pentru fiecare 60 de minute in plus.). Abonamentele saptămânale se pot face pe loc la automatele din stații, durează aproximativ 1 min și ai nevoie de un card de credit. După ce ai făcut abonamentul, automatul iți da un cod de abonat la care iți setezi un numar pin. Cu aceste informatii poți să inchiriezi biciclete de la orice stație din oraș: bagi codul și pinul, alegi bicicleta și gata. Când lași bicicleta la stația de destinație sistemul înregistrează automat ca bicicleta a fost returnată și calculează daca și cât ai de plătit. SUma va fi luată de pe cardul folosit pentru crearea abonamentului. În cazul in care călătoria e mai lunga de 30 de minute și nu vrei sa plătești taxa suplimentară, poți să opresti la orice statie din drumul tău și să lași bicicleta după care poți sa o iei din nou și sa-ti continui drumul, timer-ul fiind resetat.
Infrastructura pentru biciclisști din Valencia ajută de asemenea foarte mult și încurajează oamenii să aleaga acest mijloc de deplasare:
Pistele de biciclete ocolesc stațiile de autobuz prin spatele acestora astfel încât să nu se intersecteze bicicliștii cu pietonii care folosesc transportul în comun.
Trecerile de pietoni sunt dublate de treceri pentru biciclisti, si semafoarele pietoni-biciclisti sunt comune.
Spre deosebire, legislația de la noi din țară interzice traversarea străzii pe bicicletă pe trecerea de pietoni chiar dacă semaforul arata verde la pietoni.
Un capitol unde sistemul ar putea fi îmbunatațit este managementul bicicletelor între stații. Dimineața, când lumea merge spre centru stațiile din cartiere tind să se golească astfel încât esti nevoit sa vizitezi mai multe stații pentru a lua o bicicleta, iar cele din centru sunt se umplu astfel încât ești nevoit din nou să vizitezi mai multe stații pentru a lăsa bicicleta. Seara se poate observa fenomenul invers, când stațiile din centru sunt goale și cele din cartiere sunt pline. Pentru a rezolva această problemă, angajații Valenbisi mută biciclete din stațiile pline spre cele goale cu o remorcă
Tot pentru a rezolva problema de mai sus, cand ajungi cu bicicleta într-o stație plină, sistemul îți adaugă un bonus de 15 minute care nu se taxează pentru a ajunge la o stație cu sloturi libere. De asemenea în fiecare stație este o hartă updatată dinamic pe care se pot vedea stașiile din apropiere si încărcarea lor cu biciclete.
În Paris, dacă lași bicicleta inchiriată la unele din stațiile aflate pe dealuri la o altitudine mai mare de 60 de metrii, sistemul iți ofera un bonus de 15 minute pe care poți sa-l consumi la inchirierile ulterioare.
Folosind sistemul se rezolvă multe dintre problemele pe care oamenii la invocă pentru a nu pedela: nu am bicicleta, nu am unde sa depozitez bicicleta, bicicleta e defectă și nu am timp să o repar), etc; se descongestionează traficul în oraș, se reduce poluarea.
Conceptul de bike-sharing este implementat cu succes in peste 200 de orașe. Câteva exemple:
Paris - Velib
Londra - Barclays Cycle Hire
Barcelona - Bicing
În Cluj-Napoca, primaria vrea de asemenea să implementeze un sistem de bike-sharing cu 50 de stații și 500 de biciclete. Problema la noi este lipsa infrastructurii și legislația care dezavantajează bicicliștii. Pentru lipsa infrastructurii, primaria motivează cu lipsa bicicliștilor, dar lipsa biciclistilor este datorată în primul rând lipsei infrastructurii. Să sperăm că macar cei "18,8 km de piste dedicate bicicliştilor, nou amenajate" prevăzute în proiect o sa fie realizate la conform standardului astfel încăt sa poată fi folosite.

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Steve Jobs



[update] traducerea in limba romana preluata din Gandul

Sunt onorat să fiu cu voi astăzi, la absolvirea uneia dintre cele mai bune facultăţi din lume. Eu nu am terminat niciodată facultatea. Să fiu sincer, acesta este momentul în care mă simt cel mai aproape de absolvirea unei facultăţi. Azi, vreau să vă spun trei lucruri din viaţa mea. Atât. Nu e mare lucru. Doar trei poveşti.

PRIMA POVESTE. Am renunţat la Colegiul Reed după primele şase luni. Totul a început înainte să mă nasc. Mama mea biologică era o studentă tânără şi nemăritată şi a decis să mă dea spre adopţie. Ea voia foarte mult să fiu adoptat de oameni care au terminat liceul şi facultatea. Iniţial, trebuiau să mă adopte un avocat şi soţia lui. Doar că s-au decis în ultimul moment că voiau o fată. Aşa că părinţii mei, care se aflau pe lista de aşteptare, au primit un telefon în mijlocul nopţii. "Sigur că vrem să îl adoptăm", a fost răspunsul lor. Însă, iniţial, mama mea biologică a refuzat să semneze actele de adopţie, pentru că aflase că nici viitorii mei părinţi nu terminaseră colegiul. Până la urmă, au convis-o, când i-au promis că eu voi merge la colegiu.

17 ani mai târziu, am mers, dar am ales un colegiu la fel de scump ca Stanford, iar părinţii mei, din clasa muncitoare, îşi dădeau toate economiile pe mine. După şase luni, am simţit că nu mă ajută la nimic colegiul. Nu ştiam ce vreau să fac cu viaţa mea şi nu ştiam cum mă poate ajuta colegiul să mă hotărăsc. Şi mai şi cheltuiam toate economiile pe care părinţii mei le făcuseră, de-a lungul vieţii. Aşa că am renunţat, sperând că totul va fi bine. A fost destul de înfricoşător, dar, privind înapoi, a fost una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat. Am început să merg doar la orele care mă interesau.

Nu a fost totul boem. Nu aveam unde să dorm, aşa că dormeam pe jos, în camerele prietenilor. Returnam sticlele de Cola, care costau 5 cenţi, ca să am cu ce să-mi cumpăr de mâncare, şi mergeam 11 kilometri pe jos, în fiecare duminică, ca să iau o masă bună la templul budist Hare Krishna. De fapt, tot ceea ce am învăţat urmându-mi curiozitatea şi intuiţia s-a dovedit a fi de nepreţuit. Să vă dau un exemplu.

La Colegiul Reed se făceau unele dintre cele mai bune cursuri de caligrafie. Fiecare poster şi fiecare etichetă de pe fiecare raft din campus erau scrise frumos. Aşa că am urmat şi eu cursul. Am învăţat acolo despre fonturile cu serife, fără serife, despre spaţiile şi combinaţiile dintre litere etc. Mi s-a părut fascinant, dar nu i-am găsit o aplicaţie practică. Abia peste zece ani am găsit-o, când am inventat calculatorul Macintosh. Era primul calculator cu fonturi frumoase.

Şi,pentru că Windows a copiat Apple, probabil că niciun calculator nu ar fi avut aceste fonturi dacă nu aş fi urmat acel curs. Mi-a fost greu să fac această conexiune (n.r. colegiu-Macintosh) în studenţie, dar după zece ani totul a devenit clar.

Nu poţi face conexiuni dacă priveşti doar înainte, ci doar dacă priveşti înapoi. Trebuie să ai încredere că "punctele" se vor conecta la un moment dat, în viitor. Trebuie să ai încredere în ceva: în curaj, în destin, în viaţă, în karma, nu contează. Abordarea asta nu m-a trădat niciodată şi a făcut diferenţa în viaţa mea.

A DOUA POVESTE. A doua poveste este despre dragoste şi pierderi. Am aflat de tânăr ce îmi place să fac. Am fondat Apple, în garajul casei părinţilor mei, pe când aveam doar 20 de ani. Am lucrat din greu şi, în doar zece ani, Apple a ajuns să valoreze 2 miliarde de dolari şi să aibă 4.000 de angajaţi. Aveam 30 de ani şi tocmai lansasem calculatorul Macintosh, cu un an în urmă. Apoi, am fost dat afară.

Cum să fii dat afară de la o companie pe care tu ai fondat-o? Păi, pe măsură ce compania creştea, am angajat pe cineva despre care credeam că este talentat să conducă Apple, alături de mine. Timp de un an, totul a mers bine, dar apoi viziunile noastre despre viitor au început să difere, iar comitetul director i-a luat lui partea. Astfel, am fost dat afară. Tot ceea ce clădisem în întreaga viaţă a dispărut, era devastator.

Pentru câteva luni, nu am ştiut ce să fac. Simţeam că am dezamăgit generaţia de antreprenori dinaintea mea, că am pierdut bastonul de mareşal care-mi fusese dat. M-am întâlnit cu David Packard (n.r. co-fondator Hewlett-Packard) şi cu Bob Noyce (n.r. co-fondator Intel) şi mi-am cerut scuze că eşuasem atât de grav. Eram un eşec public şi chiar mă gândeam să plec din Silicon Valley (n.r. unde au sediul marile corporaţii tehnologice ale lumii). Dar, încet-încet, am început să realizez ceva: încă îmi plăcea ce făceam. Lucrurile la Apple nu se schimbaseră deloc, eram respins, dar încă eram îndrăgostit de tehnologie. Aşa că am luat-o de la capăt.

Nu mi-am dat seama pe moment, dar faptul că am fost dat afară de la Apple a fost unul dintre cele mai bune lucruri care mi s-au întâmplat vreodată. Greutatea succesului a fost înlocuită de uşurinţa de a fi din nou începător, mai nesigur pe mine. Astfel, am intrat într-una dintre cele mai creative perioade ale vieţii mele.

În următorii cinci ani, am fondat două companii, NeXT şi Pixar, şi m-am îndrăgostit de o femeie extraordinară, care avea să devină soţia mea. Pixar a creat primul film animat din lume, Toy Story, şi acum este cel mai de succes studio pentru filme de animaţie din lume. În mod incredibil, Apple a cumpărat NeXT, aşa că eu m-am întors , iar tehnologia inventată la NeXT este sufletul renaşterii Apple.

Sunt aproape sigur că niciunul dintre aceste lucruri nu s-ar fi întâmplat dacă nu aş fi fost dat afară de la Apple. A fost ca un medicament cu gust groaznic, dar de care pacientul avea nevoie. Uneori, viaţa te loveşte în cap cu o cărămidă. Nu-ţi pierde speranţa. Sunt convins că singurul lucru care m-a făcut să continui a fost că iubeam ceea ce făceam. Trebuie să aflaţi ce iubiţi şi ce vă place. Asta este valabil atât pentru viaţa profesională, cât şi pentru cea personală. Munca vă va ocupa o mare parte din viaţă şi singurul mod în care puteţi fi complet satisfăcuţi este să faceţi ceea ce consideraţi voi o meserie grozavă. Dacă n-aţi găsit-o încă, mai căutaţi, nu vă resemnaţi. La fel cum se întâmplă şi cu celelalte probleme de pe suflet, veţi şti când aţi găsit-o. Şi, la fel ca o relaţie, devine din ce în ce mai bună pe măsură ce trec anii. Aşa că trebuie să căutaţi ce vă place până găsiţi acest lucru. Nu vă resemnaţi!

A TREIA POVESTE. A treia poveste este despre moarte. Când aveam 17 ani, am citit ceva de genul: "Dacă trăieşti fiecare zi ca şi când ar fi ultima, într-o zi sigur vei avea dreptate". M-a marcat şi, de atunci, m-am uitat în oglindă în fiecare dimineaţă şi m-am întrebat: "Dacă azi ar fi ultima zi din viaţa mea, aş vrea să fac ceea ce fac acum?". Iar dacă răspunsul era "nu" pentru mai multe zile în şir, ştiam că trebuie să schimb ceva.

Faptul că am ştiut mereu că voi muri în curând este "unealta"care m-a ajutat să iau decizii importante în viaţă. Pentru că aproape totul - aşteptările, mândria, frica de ruşine sau eşec - sunt lucruri care pălesc în faţa morţii, lăsând loc doar pentru ceea ce este important. Faptul că îţi aduci aminte că vei muri este cea mai bună metodă pe care o cunosc eu de a evita capcana care te face să crezi că ai ceva de pierdut. Nu există niciun motiv pentru care să nu îţi urmezi inima.

Acum un an (n.r. în 2004), am fost diagnosticat cu cancer. Mi s-a făcut o tomografie la 7.30 dimineaţa, care indica în mod clar că am o tumoare pe pancreas. Nici nu ştiam ce este pancreasul. Doctorii mi-au spus că, aproape sigur, acest tip de cancer este incurabil şi că nu ar trebui să mă aştept să trăiesc mai mult de trei-şase luni. Doctorii m-au sfătuit să merg acasă şi să-mi fac ordine în treburi, ceea ce în limbajul medicilor înseamnă să te pregăteşti de moarte.

Înseamnă să încerci să le spui copiilor tăi, în doar câteva luni, tot ceea ce credeai că vei avea timp să le spui în zece ani. Înseamnă să te asiguri că totul este pregătit astfel încât să-i fie cât mai uşor posibil familiei tale. Înseamnă să-ţi iei la revedere.

Am trăit toată ziua cu acest diagnostic în minte. Totuşi, mai pe seară, am făcut o biopsie, adică doctorii mi-au băgat un endoscop pe gât, prin stomac şi intestine, mi-au băgat un ac în pancreas şi au scos câteva celule din tumoare. Eram sedat, dar soţia mea, care era acolo, mi-a spus că, în momentul în care s-au uitat la celule la microscop, doctorii au început să plângă, pentru că s-a dovedit că sufăr de o formă foarte rară de cancer pancreatic, care se vindecă prin operaţie. Am făcut operaţia, iar acum mă simt bine.

A fost momentul în care m-am aflat cel mai aproape de moarte şi sper să rămână aşa pentru următorii zeci de ani. Faptul că am trecut prin asta mă face să vă spun un lucru cu puţin mai multă siguranţă decât atunci când moartea era un doar concept.

Nimeni nu vrea să moară. Nici măcar oamenii care vor să ajungă în Rai nu vor să moară ca să ajungă acolo. Cu toate astea, moartea este destinaţia pe care o împărţim cu toţii. Nimeni nu a scăpat de ea. Şi aşa şi trebuie, pentru că Moartea este, foarte probabil, cea mai bună invenţie a Vieţii. Este agentul de schimbare a Vieţii. Ea îi "curăţă" pe cei bătrâni şi face loc pentru cei "noi". Deocamdată, cei "noi" sunteţi voi, dar într-o zi, nu foarte îndepărtată de cea de azi, veţi deveni treptat cei "vechi" şi veţi fi "curăţaţi". Îmi pare rău că sunt dramatic, dar cam aşa e.

Timpul vostru este limitat, aşa că nu-l irosiţi trăind în locul altcuiva. Nu fiţi prinşi în dogme, care înseamnă să trăiţi cu rezultatele gândirii altor oameni. Nu lăsaţi "zgomotul" creat de opiniile altora să vă distragă de la vocea voastră interioară. Şi, cel mai important, aveţi curajul să vă urmaţi inima şi intuiţia. Ele ştiu, cumva, ceea ce vreţi să deveniţi cu adevărat. Tot restul este secundar.

Când eram tânăr, exista o publicaţie uimitoare, numită "The Whole Earth Catalog" (Catalogul întregului Pământ), care era una dintre bibliile generaţiei mele. A fost creată de un tip pe nume Stewart Brand, aici în Menlo Park (n.r. aproape de Palo Alto, California), care a adus revista la viaţă cu ajutorul talentului său poetic. Asta se întâmpla prin anii '60, înainte să apară calculatoarele, aşa că totul era făcut cu ajutorul maşinilor de scris, al foarfecelor şi al camerelor foto polaroid. Revista era un fel de Google pe hârtie, 35 de ani înainte ca Google să apară. Era idealistă şi plină de "unelte" simple şi noţiuni extraordinare.

Stewart şi echipa lui au lansat câteva ediţii ale "The Whole Earth Catalog" şi, după ce revista şi-a urmat cursul, au lansat un ultim număr. Era mijlocul anilor '70 şi eu eram de vârsta voastră. Pe coperta patru a ultimului număr, era o fotografie cu un drum de ţară, la răsărit. Sub fotografie, erau cuvintele: "Rămâneţi Flămânzi. Rămâneţi Nebuni". Era mesajul lor de rămas bun, înainte de a se închide. Mereu mi-am dorit acelaşi lucru pentru mine. Iar acum, când absolviţi şi o luaţi de la început, vă doresc asta şi vouă.

Rămâneţi Flămânzi. Rămâneţi Nebuni.

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Ferma animalelor - partea a doua


Citind nemaipomenitul post despre numele animalelor îndrăgite si comentariile aferente, mi-am amintit și eu despre momentele petrecute în compania unor animale pe care le-am îndrăgit. Aș vrea să le deapăn puțin.

Nu toți dintre noi au amintiri plăcute, de exemplu frate-mio a fost atacat de un berbec și de un curcan când era mic, iar când era mai maricel a fost mușcat de un pechinez. Eu, în schimb, am avut sentimente de duioșie atât față de animalele din ograda bunicii cât și de cele pe care le-am adoptat în apartamentul de bloc al adolescenței mele. Unele au avut de suferit din cauza mea și îmi pare sincer rău. Sper să fiu mai bun cu ele în viitor.

În ordine cronologică, o mică prezentare a celor mai importante animale din viața mea:

1. Coco: un peruș (noi ziceam că e papagal) care ne încânta cu veșnicele lui triluri și care reușea să scape fără probleme din cușca încropită de taică-mio. Săracul a avut un sfârșit tragic pentru care am avut remușcări o vreme. Plecaserăm de acasă pentru trei zile și pe Coco îl lăsasem singur în cușca lui dar cu multă mâncare. Când ne-am întors, l-am găsit fără suflare, întins pe podeaua din bucătărie, cu o gheară agățată în mochetă. Îngropându-l în grădina din fața blocului, mă gândeam că ar trebui să fiu mai responsabil daca va fi să mai adopt vreun animal.

2. Tina: o broască țestoasă de apă dulce pe care am dus-o la școala ca să mă laud. Era mare cât o minge de rugby dar se camufla perfect in natură și nu era tocmai lentă cum s-ar crede. După ce am ținut-o vreo săptămână în vana din baia mare, am iesit cu familia la cabana noastra de la munte, și acolo marea evadare i-a fost la indemână. Se vede că n-am învățat bine lecția cu Coco.

3. Kojak: un câine foarte blând și păros care locuia la bunica mea de la țară. A avut o viata implinita si lunga de mai bine de 18 ani. A murit de bătrânețe.

4. Câine: ultimul pomenit e alt reprezentant al rasei canine, care e încă în viață și se numește tocmai "Câine". Oare de ce nu i-a dat alt nume bunica? Aș fi vrut să fie pt că pt ea este UNICUL câine, în calitate de stăpân al ogrăzii si de păzitor al casei. Totuși, cel mai probabil este că l-a numit "Câine" din nepăsare sau din lipsă de imaginație(ei ii plac mai mult puii și porcii). N-o să uit niciodata cum m-a acompaniat odata, în drumul de la casa bunicii până la gară (să tot fie vreo juma de km) fără să-l fi chemat si cum a așteptat pe peron până când a plecat trenul.

În prezent nu am de gând să adopt vreun animal de casă nu pentru ca nu aș vrea ci fiindcă e o responsabilitate pe care în momentul de față nu aș putea-o îndeplini. Aș putea totuși spune că am niște prietene pisici dar despre ele poate altădată.

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Ferma animalelor



Dedic acest articol tuturor animalelor pe care le-am cunoscut. Animale-animale, nu animale-oameni. Unele dintre ele nu mai sunt, altele inca traiesc. Si ce alt mod mai potrivit de a le pastra renumele decat o lista virtuala, asemanatoare cu plachetele de marmura pe care se graveaza numele eroilor, ctitorilor sau altor personalitati? Intr-un fel sunt si ele - animalele - eroine, avand o insemnatate in memoria celor care le-au cunoscut. Le-am aranjat in functie de specie si pe cat posibil cronologic. Mi se pare ciudat, dar imi amintesc mai usor nume de cand eram mic(chiar daca erau animalele altora) decat din anii mai recenti.

Cam asa arata tabla de marmura:

Capre:
Marika si Raula

Vaci:
Viola, Florica(cel putin doua), Bumba

Cai:
Bator, Freula(Froila), Dorina, Doina, Mircea

Porci:
Mariscuta, Petricuta, Angealica, Elviruca

Oi:
Behehica si Baranjica

Magar:
Pitiu

Gaina:
Gigica

Pisici:
Pengi, Katiusha, Riti(doi), Muscan

Caini:
Turcu, Codita, Haiduc, Azor(care era o catelusa!), Fritzi, Lili, Rex(trei), Tombi, Pufi, Hera, Gruia, Bobita, Lupin

Imi cer scuze celor pe care le-am uitat!

Darie

P.S. Multumesc colegului Bogdan pentru idee si invit pe cine doreste sa completeze placheta cu numele animalelor lor sa le noteze in comentarii, urmand sa o reintregim printr-un update.

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Buscat - Băişoara









  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Aniversarile continua

Ascultati melodia asta in timp ce cititi textul de mai jos, o sa foloseasca.


Ultimul an scolar s-a incheiat de ceva vreme si deodata cu el si dragile noastre intalniri de 10, 20, 25, 30...(*1) . Din 10 in 10 ani incercam sa ne reamintim de anii de liceu, cu emotii la romana, scumpii ani de liceu, cand la mate dai de greu. Melodia mai zice ca tii soarele in mana si te crezi legendar Prometeu dar n-as dori sa intram in mitologia greaca acum. E adevarat ca piesa era cam depasita chiar si acum mai bine de 10 ani(*2) dar n-am putut recurge la cele doua hituri de la vremea aceea (inceputul anilor 2000), pentru ca nu vorbesc chiar despre ce se petrece in timpul liceului. Una dintre ele este bineinteles "18 ani" de Vama Veche care exprima marile sperantele pe care si le pune un adolescent intr-un viitor idealizat, cu libertate si iubire abundenta(*3). Cealalta este piesa lui Voltaj, "20", in care se subliniaza cu nesimtire: "viata e frumoasa oricum, oricum e ea, usoara, grea". No comment, aici.




La intalnirea mea de 10 ani as fi mers pana la urma dar nu am reusit. N-am aflat daca a fost cum credeam aici pentru ca prefer sa aflu despre aniversare de la colegi, in persoana. Am vazut totusi niste poze si ceva pare bizar cand iti vezi colegii mult mai varstnici ocupand aceleasi bancute de liceu. Imaginati-va sute de instantanee asemanatoare (elevi in banci, prof la tabla) timp de 4 ani de zile, intrerupte brusc de absolvire, pentru ca, dupa 10 ani, sa apara un instantaneu stingher si poate inca unul dupa alti 10 ani si tot asa. Vreau doar sa spun ca e normal sa faci un bal dupa 4 ani impartasiti la liceu dar ca e cel putin fortat sa mai faci un bal din 10 in 10 ani. In concluzie n-am vazut-o pe Ana Maria Slev Pop Lupu dar poate o vad in 10 ani. Sau poate nu. Poate isi mai schimba numele pana atunci. Cine stie?




Mai nou, o colega de gimnaziu a creat un grup pe facebook la care pana in momentul de fata au aderat 25 de colegi(inclusiv eu) plus Doamnna Diriginta. Scopul grupului este sa se organizeze o intalnire la Tg. Mures intre colegi (ar fi intalnirea de 14 ani!?). Din cate stiu, inca nu s-a stabilit nimic dar grupul a inceput sa se anime cu sondari de disponibilitate pt un weekend, cu propuneri de cabane la munte si chiar cu poze din vremurile respective(*4) (Doamna Diriginta i-a oferit colegului Bogdan 'poze de arhiva' pentru scanare). A avut loc pana si un eveniment imprevizibil. Un coleg pe care o sa-l numesc Nicolae a publicat acolo din senin urmatorul text: "io-s MB, hacker la Bruxelle". Mie mi se spunea MB pe vremea aia asa ca am crezut ca face vreo gluma de prost gust. L-am intrebat daca ii era dor de mine. Urmeaza "sincer nu prea vanzator imputit de patrie...AICI SE ASCUNDE DUSMANUL POPORULUI". Nicolae imi era unul dintre cei mai buni prieteni pana la liceu.
...Ani de liceu, cu prietenii pe viata, scumpii ani de liceu, ti-i vei aminti mereu, ani de liceu. Si inca o data: Ani de liceu...

Sincer, mai degraba prefer piesa asta:



(*1) urmeaza 35? sau sarim la 40? sau, in sfarsit, aici se sparge gasca?
(*2) se mai precizeaza ca impletesti cu poezie tot ce e mai bun si mai curat sau ca in recreatia mare te ascunzi ca sa poti inc-o data repeta.
(*3) armata ii distruge imediat idealurile lui Andrei Gavrila, noi probabil ne-o facem cu mana noastra cand nu ne-o trage soarta.
(*4) va rog sa observati stilul vestimentar. De nepretuit. Vintage stuff!

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

A Bad Day (at the Office)


The old dj says: "Everything will start today"
Then "Besame mucho" softly fades away.
As fresh roasted coffee steams by a croisan
You wake up stupid. Your work has to be done!

The balmy breeze caressing all your body,
Old world seagulls gliding by the sun,
The beach, the sea is calling everybody.
Now cut the crap, you'll have to get your work done!

You dreamily get through the rowdy office
Thinking of what else in life you could have done,
The monitor flicks open. There is an email notice.
"Is it not your FUCKING work already done?"

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Dan Spataru n-a murit ?!

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Odessa in flacari

Intr-un cadru inedit - castelul Banffy din Bontida(CJ), Tiff-ul de anul asta a pregatit un deosebit film istoric. Odessa in flacari este o coproductie italiano-romana, filmata in anul 1942, deci in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial, la un an dupa ocuparea orasului de catre trupele romanesti si germane.

Am regasit in film multe aspecte pozitive cu privire la ceea ce insemna Romania in viziunea europeana acum 80 de ani. Numai faptul ca actorii italieni jucau roluri de romani si parca tot e ceva. Au fost scoase in evidenta cateva aspecte ale burgheziei romanesti din acea perioada, contrare cu tot ce avea ulterior comunismul sa sustina: taranii care lucrau pentru boieri nu erau asupriti de acestia, ci din potriva ii priveau ca pe niste protectori si aveau un spirit nationalist foarte corect definit, ce azi mi se pare ca il regasim cu greu.

Cel mai mult insa m-a impresionat acuratetea cu care filmul prevesteste ceea ce urma sa vina prin comunistii rusi: distrugerea ideii de proprietate (pana si oamenii erau in proprietatea statului), cenzura culturii si a liberei expresii, oprimarea convingerilor religioase, indoctrinarea si indobitocirea celor de la conducere. Probabil daca ar fi vizionat filmul suficienti romani la momentul potrivit ar fi fost mai dificila instaurarea comunismului aici.

Un alt aspect interesant a fost acela al ocupatiei pasnice realizata de catre romani, care ofereau ajutor populatiei civile, in contrast cu atrocitatile comise de bolsevici (si evident si de nazisti), lucru sustinut si de resurse istorice actuale.

Nu e de mirare ca filmul a fost interzis imediat ce comunistii au preluat puterea in Romania si au incercat sa distruga orice urma a acestuia. A fost regasit recent in arhivele italienilor si redifuzat dupa mai mult 70 de ani de intuneric.

Darie

Resurse:

-despre castelul Banffy
-despre Tiff
-despre ocuparea Odessei

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Razii de noapte

In urma cu aproape doua luni de zile am vrut sa salut printr-un articol aparitia unui nou talk-show la TV: Razii de noapte, cu Radu Naum si Radu Banciu(B1 TV). Pentru ca nu am prins la fix momentul lansarii, m-am gandit sa vad intai daca "prezinta".

Fostii comentatori ai turului Frantei, despre care comentam acum vreo 2 ani aici, fac o emisiune inedita, in direct, cu un specific caruia ii simteam lipsa. E asemanatoare cu Chestiunea Zilei a lui Florin Calinescu de acum zece(!?) ani. Ora este oarecum prohibitiva (dureaza intre 11 si 12.30 noaptea), dar pentru cei care adorm mai tarziu este o excelenta alternativa la restul programelor.

Invitatii sunt din diverse sfere, si mai mondeni si mai culti, dar cu largul aport al celor doi moderatori discutiile se mentin la un nivel de umor, ironie sau cultura ridicat. Au avut invitati precum Florin Piersic Jr, Dan Puric dar si Sanziana Buruiana sau Benone Sinulescu.
Uneori cei doi sunt destul de incomozi pentru invitati, mai ales Banciu fiind tot timpul pus pe argumentatii, lucru pentru care Piersic Jr a si plecat mai repede din emisiune, simtindu-se agasat.

Dupa o luna de urmarit destul de des emisiunea, pot zice ca merita intarziat putin somnul, mai ales cand sunt invitati mai deosebiti.

Succes!

Program de difuzare: B1TV, luni-joi, 23.00-0.30.


  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

La piata

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

O poveste in-credibila


E o poveste care se citeste fantastic de usor, e ca un film de actiune, poate mai buna decat cel mai bun thriller pe care l-am vazut vreodata. Nu e o poveste scurta, ai nevoie de ceva timp pus de-o parte, dar mie mi-a fost imposibil sa ma desprind de ea. Autorul asta e atat de bun incat am citit imediat dupa aia alt articol lung despre autenticitate si mercantilism in arta (mai exact pictura) de acelasi autor. Suna a plictiseala, nu-i asa? M-a tinut cu sufletul la gura in acelasi fel. Thriller in toata regula.

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Ora pamantului - reloaded

Sambata, 26 Martie 2011, intre 20:30-21:30 lumina va fi stinsa de milioane de oameni din toata lumnea, din Sydney pana in San Francisco.
Cam asa incepea si postarea de acum 2 ani. La fel ca atunci, evenimentul se suprapune cu inca o ratare a unei calificari la un turneu final a echipei nationale de fotbal. Din nou, nu zic sa nu se uite lumea la meci sau sa renunte la beneficiile pe care ni le ofera traiul intr-o tara europeana in anul 2011, zic doar sa ne gandim ce putem schimba fiecare. Ce ma intreb eu este daca am schimbat ceva in viata nostra in astia 2 ani in directia protejarii mediului in care traim.
Personal incerc ca toate drumurile mai scurte de 2-3 km sa le fac pe jos sau cu bicicleta, sa nu mai las incarcatoarele de la telefoane in priza cand nu sunt folosite, sa refolosesc plasele si pungile de la magazin,  sa folosesc acumulatori in loc de baterii, sa nu folosesc pahare si/sau tacamuri de plastic.


  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Ce ai face inainte de ... ?

Inspirat de initiativa din imaginea de mai jos(click aici pentru detalii) ridic la fileu un subiect dificil.

Ce ne dorim sa realizam inainte de a muri? Trebuie sa fie ceva nici foarte idealist, pentru ca atunci sansele de realizare sunt minime si practic isi pierde valoarea ca dorinta, dar nici ceva relativ usor de indeplinit.

Cand m-am gandit care ar fi pentru mine dorinta, m-a dus mintea in doua directii: la cat de repede trece vremea(aparent la varsta asta ar trebui sa ai timp pentru multe), deci nu stii de fapt daca te poti incadra si in al doilea rand ca actionand in directia dorintei ar insemna sa fac niste schimbari destul de serioase.

Dupa un pic de meditatie(nu prea multa, ca trebuie sa fie ceva cat mai personal) m-am hotarat- as vrea sa fac oameni fericiti. Am inteles ca asta suna bine, dar e prea vag. Prin urmare detaliez putin. Tot ce intreprind ar trebui sa aiba un scop bun, la fel si mijloacele folosite. Nu trebuie neaparat lucruri mari, fericirea e un sentiment destul de trecator, asadar vorbim de niste momente de fericire. Si din astea cred ca putem sa gasim: de la a multumi cuiva pentru ca iti face un favor in trafic cand nu ai prioritate, la a vizita pe cineva drag pe care nu l-ai vazut demult sau a spune o vorba buna cuiva care nu se asteapta la asta.
Asta e planul, urati-mi succes!

Darie
P.S. Comentariile despre asta sau alte dorinte sunt binevenite!
Conexiuni cu articole mai vechi pe teme similare:
http://za-fish.blogspot.com/2009/01/things-to-do-before-you-die.html
http://za-fish.blogspot.com/2009/01/din-nou-in-ziua-cartitei.html
http://za-fish.blogspot.com/2008/11/cum-iesim-din-ziua-cartitei.html

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

merită aniversarea? - partea a doua (si ultima)

As vrea sa-i vad pe profi la scoala dar n-as vrea sa beau beri sau sprituri cu ei si nici cu toata generatia Papiu, intr-o seara cu atmosfera de bal.

Banuiesc ca in subconstient, multi am vrea ca intalnirea asta sa fie ca-n liceu, cand ne cunosteam cat de cat mai bine intre noi.(*) Problema este ca am imbatranit toti cu 10 ani si avem alt raport cu viata. Probabil nu toti, dar multi dintre noi am evoluat, experienta ne-a schimbat.

Imi dau seama ca ii cunosc pe majoritatea colegilor de generatie mai putin decat pe vanzatoarea angajata la supermarketul de unde imi fac cumparaturile. Uite (de exemplu) ce se intampla cu fetele astea din C, D sau G, pe care nu le mai recunosc. Probabil in liceu eram indragostit in secret de vreuna dintre ele(**) si la banchet ma gandeam neincetat la fundul ei, pana nu m-am imbatat ca un porc(!?). Acuma e evident ca as intra cu totul alt tip de ganduri (oricare ar fi ele) la un banchet din asta. Si voi la fel!

Suntem nevoiti sa o luam de la capat daca ne intalnim. Desi e imposibil sa revenim la vremurile dinainte, intr-un grup restrans, cu o atmosfera relaxata, exista macar o sansa sa ajungem la o poveste reala despre ceilalti. Intr-o seara de bal cu DJ si fotograf, fiecare dintre cei 200+ de posibili participanti o sa apuce sa spuna 2-3 enunturi(***) despre persoana lui celor pe care nu-i i-a vazut de un car de ani si apoi o sa mai aiba cateva discutii cu oameni pe care oricum ii vede din cand in cand. Pur si simplu nu ar fi timp de mai mult.

(*) pun pariu ca deja exista piesa aia de la Voltaj cu "ca la 20 de ani..." in playlistul DJ-ului.
(**) sigur nu era Anca Maria Slev-Pop Lupu, mi-as fi amintit de numele asta
(***) asta e cumva ca o masturbatie in public fiindca o sa fie pline de cuvinte de autolauda (cu copii, masini, case, muschi, etc.). Doar n-o sa folosesti timpul spunand ca iti cauti de munca, esti nemultumit de soacra sau ca te cam doare spatele in ultima vreme.

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

merită aniversarea?

În mai am aniversarea de 10 ani de la absolvirea liceului. Unii dintre voi aveți întalnirea tot anul ăsta. Nu știu ce planuri aveți voi, dar eu nu as vrea sa particip la un banchet care il copiaza pe cel care a avut loc cu 10 ani inainte. Printre organizatori sunt persoane de care nu îmi amintesc nimic deși am aflat numele lor și am acces la pozele lor pe Facebook. Mai jos, textul pe care l-am trimis unor colegi. Voi ce spuneti?


Dar hai să n-o tot întorc ca la Ploiești(!?) și să trec direct la subiect.

Tre să vă mărturisesc că înainte să văd discuțiile de pe grupul dedicat întâlnirii, aveam rețineri. Acum, că trebuie să iau o decizie repede si cum situația se dovedeste a fi de fapt diferită de cum mi-o imaginasem, simt că reținerile îmi cresc. Înainte, mă gândeam că după 10 ani în care n-am văzut mulți dintre colegi, o să avem puține lucruri interesante de împărtășit. Dacă am fost interesați de niște legături cu colegii de liceu, de orice intensitate (cu Ralu, Alex și Floricica mă mai văd, pe Meda o am pe FB si mai schimbăm câte un mesaj, pe Adina o am pe FB dar nu schimbăm mesaje, etc), deja le-am creat. Rămăsesem totuși cu curiozitatea pentru destinele colegilor si imaginea unei seri plăcute de vară, o bere pe o terasă, cu amintiri din liceu, pe lângă simbolismul evenimentului.

Acum să vă explic de unde reținerile crescânde.

In primul rând este faptul că la întâlnirea asta participă o generație întreagă. Toate clasele Papiului se reunesc de parcă înainte exista vreo conexiune importantă între clasele A, B, C, D, ..., G (care însumeaza mulți oameni) si cancelaria liceului, diriginți, (mai știi?) directori. Acum trebuie să ne întâlnim cu toții și daca nu reînnoim conexiunea pentru o zi, trebuie să ne amintim cu emotie de ea. Eu îmi imaginam o reuniune liniștită, doar cu clasa noastră și cu dirigul. Dar văzând cu câtă hotărâre au luat unii problema in mâini, am impresia că asta e cutuma.

Apoi nu îmi imaginam că se va pune la cale o reeditare a banchetului de a XII-a, cu meniu prestabilit, DJ, poze cu păsărica, înregistrare video și fețe de masă făcute la comandă. Care-i șpilul? Tre să ne punem și costumele de bal? Poate tre să ne așteptăm la bocete de final și la vreunul care sparge sticle de bere, dărâmat de gandul că ne vom despărți încă o dată după 10 ani?(*) Nu am înțeles dacă sunt invitați și profi dar nu pot să nu-mi imaginez cum fetele noastre l-ar invita la dans pe Barni iar băieții pe Zirbo(**), pe 'bluesurile' lui DJ Raul Hațegan. Și mă întorc acum la prima idee: who the fuck is Raul Hațegan?(***). Și who the fuck are Liana Sava, Serac Carmen și Anca Maria Slev Pop-Lupu? Ele par să fie organizatoarele principale și oricât mă uit la nume, mă uit la pozele lor de pe FB și îmi scormonesc mintea, mi se pare că nu le-am văzut în viața mea.

Așadar, după părerea mea, e o idee proasta să facem front comun la eveniment. Eu văd două posibilități. Prima: o să participe mulți oameni mânați de nostalgie sau curiozitate sau ce-o fi, dar printre atâția necunoscuți, o să socializeze cu cei pe care-i văd oricum în afara evenimentului. O să se formeze bisericuțe(!?) și o să fie nașpa. A doua:o să fie vreo 70 de oameni (majoritatea din Tg. Ms) fiindcă ceilalți lipsesc din cauza primei posibilități. Și e nașpa și așa.

Cred că e destul de clar că nu vin în condițiile actuale. Aș veni, probabil, dacă am face cei din A o întâlnire separată și dacă s-ar înscrie cel puțin jumătate dintre colegi, bineînțeles. Voi aveți vreo părere de împărtășit?


Numai bine!

(*) asta chiar s-a întâmplat acum 10 ani
(**) folosesc 'fetele noastre/băieții' fiindcă mi se pare mai adecvat decât 'femeile/bărbații'. Nu pot să mi-o imaginez pe Dumitrița, de exemplu, o femeie în plină maturitate, cu 10 ani mai bătrână așa cum nu pot să mi-i imaginez pe Bucur sau pe Feier. E drept, cel mai bine ar fi mers 'colegele/colegii' dar n-ar fi ilustrat ideea anterioara.
(***) nu m-am putut abține fiindcă sună mai bine ca 'cine naiba', dar o spun fără răutate! Ca să fie clar, îi respect ca pe oricine altcineva și îmi cer scuze dacă sunt ofensați de exprimare
(!?) expresii comune, dar cât de absurde în același timp

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Uite asa mai schiem

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Madrid, claro que sí

Am mai scris aici despre un restaurant în Madrid - Freiduría Gallinejas - unde mâncasem și abia reușisem apoi să mă ridic de la masa. Reușisem să resuscitez ziua doar cu un somn de o oră într-un părculeț din apropiere. Am si sforăit, mi-a spus N, care stătea si ea întinsă, cu capul în prelungirea capului meu. A fost una din experiențele despre care îți spui că se face doar o dată pe an, dar care îți rămâne pentru totdeauna. Apoi e clar că abia aștepți să se termine anul și să prezinți locul vreunui prieten. De altfel, sunt sigur că toți vreți să mă însoțiți când mi se face anul pentru bătucile și zgârciurile lor prăjite, de miel. În condițiile astea vreau să vă prezint un pic orașul în care am avut norocul să locuiesc mare parte din începutul ăsta de an.

Începem tot cu de-ale gurii/stomacului fiindcă credeți-mă că în Spania mâncarea e mai importantă decât orice: cultură, shopping, internet, fotbal, sex, droguri, rock'n.., u name it. În restaurantul La Bola din cartierul Santo Domingo trebuie rezervată masă din timp pentru un faimos cocido madrileño. Un cocido e bun mai ales când e frig și avem nevoie de calorii. Seamănă un picuț cu ciorba de fasole cu ciolan dar aș îndrăzni să spun că un cocido e o treabă mai complexă fiindcă avem așa: năut, jamon, legumele de rigoare cam aceleași plus varză (au fost asemănările) și mai urmează paste fainoase scurte sau orez, carne de găină, cârnaț - chorizo, sângerete - morcilla, slănina cu carne - tocino. Se mănâncă întâi supa, care după vreo trei ore de fiert prinde gust puternic și grosime iar mai apoi legumele împreună cu carnea.

Dacă vă e foame când citiți asta, îmi pare rău. A trebuit să explic fiindcă e mâncarea tradițională în Madrid. Pe acum ar trebui să știți că porțiile de mâncare la Madrid sunt abundente, sățioase, cam grase, dar al dracului de bune. Restaurantul ăsta, La Bola, e unul foarte frecventat și pomenit prin ghiduri Michelin an de an. Mai știu un local gallego (asta înseamna că e mâncare specifica în regiunea din NV, Galicia) care se numeste Melo's și unde se comandă la tejghea una dintre cele doar opt porții diferite de farfurii cu mâncare. Felul cel mai interesant e 'zapatilla' (pantof) care ne duce cu gândul la filmul lui Chaplin, The Gold Rush, nu-i așa? Dacă nu l-ați văzut, bietul Chaplin rămâne blocat într-o cabană de munte după o avalanșă și foamea devine atât de cruntă încât după alte halucinații începe să-și mănânce bocancul. Localul e foarte plin de oameni de regulă așa că se înfulecă pantofii in picioare(accesul la mese e aproape imposibil). Un afiș mai zice că ar trebui comandat cu prudență fiindcă porțiile sunt abundante. Uitați de colesterol la Madrid, va rog!

Ar mai fi restaurantul familiei Bardem (prețuri și bucate bune), apoi El Círculo de las Bellas Artes (un edificiu pe Alcalá de arhitectura modernista cu un candelabru de talia unuia de teatru, care atarna central de un perete inalt si e împrejmuit de tablouri faimoase pe pereți; au un meniu care se potrivește cu atmosfera aristrocratică dar care nu e la preț prohibitiv la prânz. Ideea e ca dupa ce mananci poti vizita niste expoziții in centrul cultural care găzduiește restaurantul), La Carnicería (unde au gustarici de carne din animale mai puțin devorate de regulă - zebra, gnu, crocodil, struț, cangur,etc la 2.5€ feliuțuca de carne cu pâine), Casa Labra(deschis din 1850-și-ceva. iei o crocheta de cod - cel mai popular pește în Spania, o bericica mică-mică, în picioare, la bar; arunci șervețelul și ce nu-ți mai trebuie neapărat pe jos când termini; după aia o ștergi repede până nu manânci prea multe crochete și-ți strici pofta).

Pt cafeluță sau/și concerte jazz - Café Central (o cafenea cu multe oglinzi înăuntru, arhitectură art-deco și prăjituri divine); Café Barbieri (seamănă cu anterioara iar atmosferă e clar hipsterească). Si câte și mai câte or mai fi dar nu mai am timp și spațiu, oameni buni. O să cheltuim un pic pe mâncare dacă tot e atât de importantă în Spania dar vă asigur că nu e foarte scump (poate cu exceptia primului restaurant - care totuși e un MUST fiind tipic madrilen): la prânz ai meniuri între 10 si 15 euro si ai așa: două portii de mâncare, desert, băutură(vin - uneori chiar juma' de butelie, bere sau răcoritoare) plus cafea. În Spania gastroturismul nu-i o glumă, dragii mei.

Am terminat cu mâncarea. Rămân diferitele fațete ale unei capitale mari (poate nu la nivelul Parisului sau Londrei, în Europa dar are de toți si de toate, asta e clar) și mă duc la culcare. Începem cu 'Madridul artistic' - concerte cu duiumul (apropo, N cântă până în martie la Teatro de la Zarzuela dacă vreți să mergeți), muzeele mari - gratis serile și duminicile, expozițiile (prea multe ca sa le mai pun dar cu intrare liberă majoritatea), nenumăratele teatre si cinematografe. Trebuie să ne plimbăm prin 'Madridul monumental' - Gran Vía, Paseo del Prado, Puerta del Sol, Palacio Real, etc. 'Madridul autentic' - partea cea mai veche a orasului care se numeste Madrid de los Austrias e magică noaptea; la fel de autentic e cartierul La Latina dar care rămâne singura zonă importantă, cred, pe care eu nu o cunosc aproape deloc. 'Madridul alternativ' cu străzile înguste, burgheze, șic, cosmopolite, artsy(sometimes fartsy) și 'mai gay' - Chueca, Malasaña; (da, dragilor - homosexualii sunt bine acceptați si sunt cel mai vizibili in zona creativă a orașului). Alternativ, dar sărac si mai ales divers etnic e Lavapies unde exista multă okupa(en:squatting); 'Madridul verde' - Real Jardín Botánico, Parque de la Montaña cu templul Egiptean Debod, imensul Parque del Retiro) dar mi-e teama ca n-o sa scapam de 'Madridul comercial' (Callao, Calle Preciados), 'Madridul turistic' (zona Puerta del Sol, Plaza Mayor), 'Madridul lugubru' cu cerșetori care dorm pe stradă, ciorditorii, dezaxații, prostituatele de trotuar(Calle Montera, zona San Bernardo), drogații. Dar cum e un oras cu multa politie si densitate mare nu e chiaaar așa periculos pe cum pare uneori noaptea (poate cu exceptia Lavapies - daca chiar o cauti cu lumanarea - asa mi s-a spus).

Or mai fi și alte fațete pe care rămâne să le descoperiți și voi mai ales că este Wizz până la Madrid.

Ahh aproape uitasem de poza cu zapatilla:

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

Scumpirea carburantilor

Zilele astea toti soferii romani sunt indignati de pretul carburantilor. Se fac si actiuni de protest pe facebook, se platesc cu maruntis cantitati infime de carburant, se bloceaza accesul la pompe, etc.
Desi se zice ca "romanul mai bine nu manaca decat sa renunte la msina", eu as propune si o scumpire a taxei de parcare in centru  pentru a descuraja mai tare mersul cu masina personala.
Si as vrea sa evidentiez cateva dintre posibilele efectele pozitive ale acestei situatii:
1. Mai multi oameni o sa foloseasca mijloace alternative de trasport: transportul in comun majoritatea si poate o sa fie cativa care chiar o sa treaca la bicicleta
2. Aglomeratia, galagia si poluarea din orase vor scadea
3. Drumurile o sa se strice mai putin
4. O sa fie mai multi bani la buget pentru investitii din economiile de la reparatii de drumuri
5. Sanatatea populatiei o sa cresca datorita cresterii cazurilor de mers pe jos si cu bicicleta
6. O sa moara mai putini oameni in accidentele de circulatie

Daca mai gasiti si alte efecte pozitive, va rog sa le prezentati

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS