RSS

1 mai la munte

Impreuna cu doua prietene am profitat de weekendul prelungit si am hotarat sa mergem la o pensiune in Garda de Sus, judetul Alba, la aer curat si miscare pe munte. Dupa vreo 2 ore si jumatate de mers cu masina am ajuns la pensiune. Ne-am debarasat de bagaje si am pornit cu masina pe drum, trecand de partia de schi de la Arieseni am ajuns la un indicator care ne anunta ca sunt 800 de metri pana la Groapa Ruginoasa.Am abandonat masina si am pornit prin padure pe langa un parau de munte,printre stanci,palcuri de flori iesite la soare,langa peticele de zapada care se incapatanau sa reziste in ciuda caldurii si am ajuns la o poiana larga.


Este imprejmuita de padure insa in fata se casca un hau imens pe care l-am admirat de langa margine,o groapa fara fund care inghite nesatioasa pamantul si scoate la iveala o intreaga paleta de culori.Am ramas impresionat si o poza nu e suficienta pentru a exprima maretia peisajului.


Ne-am intors la pensiune dupa ce am motait un pic la soarele generos si conform traditiei de 1 mai ne-am apucat de prajeli la gratar.
A doua zi ne-am pus de acord sa mergem la Scarisoara.Am luat-o din loc si dupa ce am trecut de Pestera lui Ionele, la aproximativ 2 km am inceput sa urcam pe traseul semnalizat. Dupa vreo doua ore de mers am ajuns la pestera, unde am avut ceva de asteptat pentru ca erau multi turisti la rand, pe langa romani fiind si nemti si englezi.Vorbind cu doamna de la caserie am aflat ca au avut zilele acestea cam 800 de persoane pe zi,un numar insemnat de oameni care au dorit sa vada ghetarul din pestera Scarisoara.Am inceput sa coboram si am simtit temperatura care scadea pe masura ce ne apropiam de intrare.


Ne-a intampinat un bot de rechin sculptat de natura,masiv si fioros, apoi coborand un pic am ajuns spre capatul pesterii unde am vazut o multime de stalagmite care straluceau in lumina blitzurilor.O adevarata minune a naturii.


Pestera este mult mai mare insa accesul turistilor este restrans la sala mare, doar speologii putand ajunge mai departe. Ne-am intors pe acelasi traseu fugariti de o repriza de ploaie.


Ultima zi, duminica, am pornit spre Coiba Mare, o pestera cu o intrare uriasa care este inundata pe jumatate in perioada dezghetului si a ploilor.


Am incercat sa patrundem prin galerie insa nu prea aveam echipament asa ca ne-am intors pe drumul de langa pestera si inaintand pe Valea Gardisoarei am cautat si Ponorul Coiba Mica, locul unde apa vaii dispare sub stanca masiva


si urmand aproximativ 2.5 km de galerii sapate sub munte apare din nou la suprafata in Izbucul Tauz. Aici, in 2002 si-a pierdut viata un scafandru speolog polonez care a ajuns la 80 de metri adancime sub munte, prin galeriile incalcite si periculoase. Este considerat cel mai adanc izbuc din Romania. Am ajuns la el murati de o ploaie mocaneasca insa fericiti ca putem admira frumusetea salbatica a peisajului. In partea dreapta am gasit si o mica placa comemorativa pe care era trecut numele speologului polonez.



Astfel s-a incheiat un weekend frumos in Apuseni. Am ajuns acasa cu planuri in gand de a reveni si ajunge la alte locuri frumoase din zona.

Daniel

  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • RSS

3 comentarii:

Anonim spunea...

salut am fost si eu pe acolo pe la Coiba Mare sper ca le-a placut la fete la coibe ;))

Anonim spunea...

Tot in locurile astea s-a filmat episodul de pe Discovery cu Bear Grylls,supravietuitorul,Groapa Ruginoasa fiind la inceput si apoi saritura la final in Izbucul Tauz...sunt pe youtube partile din episod

Unknown spunea...

bah locurile astea prezinta in orcie anotimp la orice ora. apuseniuu e un loc de vizitat si de revizitat .
si revizitat.
....
...
si revizitat.

Trimiteți un comentariu